Depunerea declaratiei 600 online

Contributiile sociale la pensii datorate de persoanele fizice sunt administrate de la 1 iulie de ANAF. Declararea veniturilor care reprezinta baza de calcul a acestor contributii se realizeaza prin depunerea formularului 600.

Obligatia de depunere a acestui formular revine tuturor persoanele fizice care au calitatea de contribuabili la sistemul public de pensii.

Termenul de depunere

Declaratia 600 se depune dupa cum urmeaza:

– pana la 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se datoreaza contributia, in cazul pentru contribuabililor deja infiintati;
– in termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, in cazul contribuabililor infiintati dupa data de 1 iulie 2012

Potrivit Ordinului comun al ANAF si CNPP nr. 874/221/2012 publicat in Monitorul Oficial nr. 821 din 25 iunie 2012, declaratia 600 privind venitul asigurat la sistemul public de pensii se depune de catre:

  • intreprinzatorii titulari ai unei intreprinderi individuale;
  • membrii intreprinderii familiale;
  • persoanele cu statut de persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice;
  • persoanele care realizeaza venituri din profesii libere;
  • persoanele care realizeaza venituri din drepturi de proprietate intelectuala, la care impozitul pe venit se determina pe baza datelor din evidenta contabila in partida simpla.

Obligatia depunerii declaratiei 600 nu revine insa persoanelor fizice care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca, persoanelor care realizeaza venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale, din drepturi de autor si drepturi conexe si nici somerilor.

Formularul 600 poate fi depus online, pe portalul ANAF,  folosind semnatura electronica extinsa achizitionata de la unul dintre furnizorii acreditati de servicii de certificare: certSIGN, DigiSign, Alfasign, Certdigital sau Trans Sped.

Pretul fara TVA al unui kit de semnatura electronica extinsa, pe baza caruia pot fi depuse online declaratiile fiscale pentru un numar nelimitat de societati, este de 47 de euro la certSIGN, DigiSign, Alfasign si Certdigital si de 54 de euro la Trans Sped.

certSIGN ofera tuturor clientilor sai livrare gratuita, suport tehnic non-stop, marcare temporala si o serie de extrabeneficii – vouchere pentru produse financiar-contabile, acces la soft legislativ si arhivare electronica – persoanelor care utilizeaza semnatura electronica in relatia cu ANAF.

Lasă un răspuns