Furnizorii de servicii postale vor semna electronic informatiile trimise catre ANCOM

Furnizorii de servicii postale vor transmite exclusiv online anumite informatii catre ANCOM, utilizand o aplicatie informatica si semnatura electronica, potrivit unui proiect de decizie supus luni de ANCOM consultarii publice.

Daca proiectul de decizie va fi adoptat, statisticile care se raporteaza periodic catre ANCOM se vor transmite online, prima raportare prin aceasta metoda fiind cea a statisticilor aferente anului 2015, cu scadenta la 15 martie 2016.

Conform proiectului de decizie, tot online se va transmite si documentatia necesara pentru eliberarea avizului ANCOM in vederea obtinerii de catre un furnizor a autorizatiei de construire a pilonilor si cladirilor.

Pentru a putea transmite aceste date catre ANCOM, furnizorii de servicii postale, trebuie sa detina un kit de semnatura electronica achizitionat de la un furnizor acreditat de servicii de certificare. Kitul de semnatura electronica va putea fi folosit, de asemenea, pentru a da valoare legala oricarui tip de document electronic in relatia cu partenerii de afaceri si cu cele mai importante institutii din Romania.

Aplicatia informatica prin care vor fi transmise informatiile este deja disponibila pe site-ul ANCOM. Din 2013, furnizorii de retele publice si de servicii de comunicatii electronice destinate publicului transmite statisticile catre ANCOM utilizand aceeasi metoda.

Lasă un răspuns